Rețeta fericirii

Despre oameni care se abat în mod voit de la ea, despre identitate și puncte de reper, și despre vată de zahăr vara în parc

Rețetă de viață : “Întâlnești persoana perfectă, te căsătorești cu ea, cumperi o casă, faci unul, doi copii, adopți eventual și un câine sau o pisică, și apoi îți construiești întregul univers în jurul acestui nucleu indestructibil.”
Iar cei din jur adaugă “și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”. Unii zâmbind, alții cu amărăciune, privind înspre propria lor poveste care, deși părea că urmează cu sfințenie toate etapele rețetei enunțate mai sus, nu pare să îi facă fericiți. Dar acesta este un lucru pe care aveam să îl înțeleg mult mai târziu.
Să revenim însă la acel nucleu aparent indestructibil, și mai ales la viața ce se construiește în jurul lui ca vata de zahăr ce se înfășoară în jurul unui băț vara în parc. Eu mi-am construit mereu relațiile în acest fel. De fiecare dată eram convinsă că am găsit acel suflet pereche mult căutat, de care mă agățam cu toată ființa, căruia îi dăruiam tot ceea ce sufletul meu era capabil să ofere, până la ultima picătură, până la ultima lacrimă adesea. Mă pierdeam complet într-un noi, redefinindu-mă de fiecare dată în raport cu celălat, dar mai ales în raport cu așteptările mele față de celălat. Read More

Mamaia

Despre iubire, cartofi prăjiți, copilărie și de ce îmi place să mănânc pe jos

Mamaia se plimba mereu goală prin casă. Era o femeie mare, plină. Plină de mese copioase, plină de povești, plină de râsete zgomotoase, plină de contradicții, plină de iubire.
Stăteam după-amiezile pe jos, pe o rogojină, și visam cu ochii deschiși la un viitor ce avea să vină din păcate numai pentru mine. Voiam să deschidem un restaurant, sau, mamaia îmi zicea, când o să ai copii eu vin la tine să ți-i cresc și să fac de mâncare; mă iei cu tine. O strângeam în brațe și îi promiteam că vom fi mereu împreună.

Read More

Oamenii nu se schimbă

Despre note, melodii, zone de confort, alinieri de planete și fericire

“Care este diferența dintre ea și mine ?”
Ea era o prietenă îndrăgostită iremediabil de un el al cărui model de relație erau mai multe relații în același timp. Visul ei era să îl schimbe pe el. El, ca orice om, nu avea nici cel mai mic gând de a se lăsa schimbat.
Eu eram îndrăgostită iremediabil de un alt el. Înalt, cu ochii verzi. Care mă admira, mă strângea în brațe, dar nu mă iubea. Cel puțin nu așa cum aș fi vrut eu.
“Care este diferența dintre ea și mine ?”
“Tu nu încerci să mă schimbi.”
Am încuviințat.
Asta pentru că știam că oamenii nu se schimbă. Și mai ales oamenii nu se schimbă pentru alți oameni. Avem cu toții o zonă de confort. În care ne simțim în siguranță. Din când în când însă, apare ceva, sau cineva, care ne provoacă la un dans în afara acestui spațiu cunoscut. Cineva care reușește să atingă anumite coarde în interiorul ființei noastre și să le facă să vibreze. Și poate chiar să formeze note, care să se așeze frumos într-o melodie armonioasă. Iar atunci, fără să ne dăm seama, zona noastră de confort se întinde imperceptibil pentru a îngloba aceste noi tonalități. Iar melodia lor devine parte integrantă din noi și din noua noastră zonă de siguranță.

Read More

Corpul meu, inamicul meu numărul unu

Despre lupte fără sens, margini de prăpastie, mâini întinse, și aliați regăsiți

Stop fixing your body, it was never broken.

Am fost adolescenta înaltă și slăbănoagă, îmbrăcată în blugi negri, uzați, cu o cămașă în carouri strânsă în jurul mijlocului. Corpul meu era pur și simplu, nu îi dădeam nici o atenție. Până într-o zi când a început să se rotunjească armonios, trezit dintr-o adolescență întârziată și nerăbdător de o feminitate bănuită. Vine o vârstă, vine o veste, vine o vreme, vorba poetului …
Numai că în acel moment crucial, ceva s-a întâmplat. Prietenul de atunci mi-a explicat cu inocența caracteristică vârstei la care credem că toată lumea ne aparține, că aceste schimbări sunt inacceptabile și că dacă nu le opresc el va fi nevoit să caute alte brațe mai fine și alte coapse mai suple. Ajunsă în lacrimi acasă, am fost consolată de mama, care m-a asigurat că orice este posibil cu un bun regim alimentar. Aveam douăzeci de ani. Și luam brutal cunoștință cu acest corp care devenise în câteva clipe cel mai mare dușman al meu.

Read More