Muzica, antidot împotriva tristeții

Muzica a avut întotdeauna un efect extraordinar asupra mea. Adolescentă fiind, aveam o melodie asociată cu fiecare îndrăgostire, cu fiecare despărțire, cu fiecare moment semnificativ din viața mea. Indiferent de starea în care eram, știam că undeva există un cântec în care mă voi regăsi.

La început muzica a fost iubire, apoi a devenit afirmare. Un tip ciudat, care a trecut ca un fulger prin viața mea, mi-a lăsat o casetă cu Joan Baez. Și atunci am descoperit că muzica poate fi protest, rezistență, revoltă, că poate susține idei, că poate avea o forță nebănuită. Melodiile ei și ale lui Bob Dylan erau, și sunt, arme împotriva inegalității, a opresiunii, a războiului, a neînțelegerii.
Apoi într-o duminică de vară, tata a pus un vechi disc cu Cenaclu Flacăra. Și muzica a devenit nostalgie și apartenență. Am început să descopăr din acel moment cântecele adolescenței părinților mei, cântece pe care le refuzasem până atunci din teribilism specific vârstei. Ascultându-l pe Păunescu, pe Hrușcă, pe Șeicaru și pe mulți alții începeam să mă simt ca făcând parte dintr-o istorie nebănuită până atunci. Eram continuitatea celor care m-au crescut și a celor dinaintea lor. Iar această apartenență a devenit și mai puternică după ce am părăsit România. Când ascult Cenaclul Flacăra este ca și cum aș avea oaza mea de Românie în jurul meu.
Și, într-un final, muzica a devenit parte dintr-un proces de integrare. Îi cunoșteam pe Dassin și pe Piaf de la tata, dar alături de M.Pon i-am descoperit pe Jacques Brel, pe Renaud, pe Cabrel și mulți alții.
Iar într-o seară de februarie m-am pierdut în brațele unei noi iubiri cu ochi verzi ascultând din nou melodiile adolescenței. Hallelujah, Hotel California, American Pie, Fell in Love with an Alien, Wind of Change. Full circle.
Îndrăgostire, despărțiri, afirmare, revoltă, apartenență, în muzică mă regăsesc întotdeauna. Muzica are această forță nebănuită care îmi dă curaj, care mă ajută să mai fac un pas înainte atunci când simt că nu mai pot avansa. Este ca și cum ar oferi lumii o oarecare simplitate. Muzica îmi dă sentimentul că problemele mele sunt universale, din moment ce altcineva a scris deja despre ele. Și implicit mă simt înțeleasă, și mai puțin singură. Și atunci îmi șterg lacrimile și zâmbesc pentru că știu că voi trece și peste asta, cum spuneau băieții de la Voltaj. E și mâine o zi.
Câteva din antidoturile mele preferate :

Meat Loaf – I’d Do Anything For Love (But I Won’t Do That) – O melodie cu mesaj extrem de puternic. O odă adusă iubirii ca sentiment. Dar cu un avertisment : oricât de extraordinară ar fi o iubire, sunt anumite compromisuri care nu ar trebui făcute.

Leila Huissoud – La vieille – Pentru mine această melodie a fost o revelație. Mi-a fost întotdeauna teamă de bătrânețe, pe care o asociam cu ideea de dependență, de singurătate. Până am ascultat-o pe Leila.

Editors – The Weight of the World – Cred că două versuri sunt suficiente pentru a înțelege puterea acestui cântec : Every little piece of your life, Will mean something to someone

Reamonn – Supergirl – Titlul este suficient.

Joan Beaz – Love Song to a Stranger – Ca să relativizăm un pic toate acele iubiri care ne par definitive, absolute și de neînlocuit.

Joan Baez – With God on our Side – Anumite drame sunt mult mai puternice decât orice tristețe personală. Dacă este să privim lucrurile dintr-un punct de vedere macro, faptul că suntem azi și acum într-o perioadă și o zonă de pace este lucrul cel mai important. Ori de câte ori propriile noastre neajunsuri ne par insurmontabile, ar trebui să facem un pas înapoi și să schimbăm referința la care ne raportăm.

Asturias de Isaac Albéniz, în interpretarea Anei Vidovic și cea a lui Marcin Patrzalek.

Gracias a la Vida – În interpretarea Danielei Andrade. O melodie superbă, o odă adusă vieții în toată splendoarea ei.


Lista completă a antitodurilor despre care am scris:

2 thoughts to “Muzica, antidot împotriva tristeții”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *